every body-freeze!

3,5,7,13(in afara testelor de inteligenta)...Numarul lor crestea. Eu nu banuiam nimic. Eram de partea cealalta. Curand, erau unii peste altii, diferiti, dar orintati inainte. Usa de la intrare a inceput sa nu isi mai accepte conditia statica si zgariata(Alina+Kornell). Pana sa imi dau seama erau tot atatia inauntru cati afara. Au inceput sa se imbulzeasca(eu incepeam sa ma topesc lung). Am vrut sa le fac loc, dar nu mai era. Cazul. Real.

unu din doi

Intensitatea intunericului e de fapt concentrarea a mii de miscari. Nu neaparat ample, nu neaparat. S-au aliniat cel putin 20 de persoane cu tenta masculina si la acelasi semnal s-au apucat sa tarasca prin densitate cate o faptura feminina. Traseul era invatat dinainte, desi nu era acelasi a nicio pereche, nimeni nu uita nimic. Astfel reuseau sa pastreze constanta intensitatea intunericului. Orice pas gresit sau in plus, orice mana ridicata de doua ori mai mult decat un picior, o viteza incarcata cu prea multa lumina stinsa, ar fi modificat tot. Intunericul ar fi devenit mai transparent, ai fi putut incepe sa vezi prin el, in unele locuri ar fi avut mici scapari (gauri/pete) de lumina. Cel mai probabil, abia atunci ar incepe sa ti se faca frica de intuneric. Ar fi forma stricata a intunericului. Cu prima ocazie cand vezi intunericul, incearca sa-l apesi cu degetul, daca iti raspunde si opune rezistenta, coregrafia continua. Daca nu, poti chema preventiv salvarea…cineva nu e bine.

Ce se află într-un pahar interminabil de vin roşu grotesc?

R:Gustul neputinţei
Într-un an uitat cu desăvârşire, o parte din oamenii vinului au căzut adânc şi interminabil.
S-au trezit toţi agăţaţi inegal de rafturile unei biblioteci imense cu rafturi de lamă şi cu o poftă febrilă de ascensiune. Pe măsură ce înaintau rămâneau fără buricele degetelor şi abisul ce-i ameţea căpăta o nuanţă fluidă de roşu-sângeriu. De speriat era faptul că nu puteai distinge nici măcar un sunet-abisul absorbea totul în exact momentul producerii. De aici istoriile sunt diferite. 2500 de oameni au avut ocazia să trăiască câte un moment (nu mai mult) de fericire extremă şi insuportabilă. Abisul nu a scos o vorbă.
Cealaltă parte a oamenilor vinului nu au existat decât la început.

Avem de tatie

Minte gaaaatis! Doamnelor si domnilor, cine mai doreste, cine mai pofteste! Nu-ti ajunge cata ai, iti dam noi si bani nu dai! pe cinstite, acuma, fie, minte imi trebe si mie, dar prefer sa ti-o dau tie! Cat ai stat s-ai cujetat, mintile ti-or cam zburat, am nevoie-n-am nevoie, iara eu am cam plecat si mintea ta s-o cam gatat.
Cine minte azi nu are e lasat cu ochi-n soare!

"Moroiul" de D.R. Popescu-remix neadjectivat

in urma provocarii (care iti lasa gura apa) lansate de Djerzinski...

…Soarele apunea cu un look de Hollywood. Un nor si-a tras un cearceaf peste el din gama de culori Pantone (adjectiv industrial, fara efect estetic-ne-adjectiv) cat mai apropiat de culoarea cerului sperand sa iasa asa si la productie.
Razele dadeau tot timpul cu virgule 33,(3), imprumutand putina culoare de la nori. si cu tot efortul lor, tot dadeau impresia de orice altceva (ratza, mana, panza, cablu- cu bec) numai a raze, nu. Si o pornisera la sanatoasa, ca in fiecare seara cand aveau liber, si de pofta si libertate se umpleau de sine, inaltandu-se, ca sa treaca apoi la alte marimi, peste standardul unei cresteri normale.
“Avem roti si avem raze. Cate doriti?”, zise Sfantu Sebastian unei doamne din piata cu marfuri care oricum nu puteau fi cumparate. Femeia, insa, venea de mult timp in piata din strada Alea Lucrurilor Nevazute. Stia cum se invart “rotile” si intentionat a varsat borcanul din care au inceput sa se prelinga raze peste nori… si in baltzi, unde puteai observa cum ard norii. Toate picturile ce tocmai iesisera din orice expozitie erau acum variante ale aceleasi imagini: uite cum moare un soare…

ati vazul un cal...?

Ce s-ar intampla daca nu ar exista adjective?
1. Am folosi mai putine cuvinte, deci am vorbi mai putin la telefon, si ce putin am mai plati.
2. Am minti mai putin (sau cu mai putine esente de aurora boreala si probabil cu mai putina convingere).
3. Poezia asa cum o stim noi-gone.
4.Am folosi un limbaj sec(si intrinsec).
5. Ar fi mult mai greu sa descriem un zambet, o stare, un rid, o mare...
6. Refrenurile nu ar mai suna la fel.
7. Scriitorii ar cunoaste mai repede limitele (sau din contra)
8.Oare am vorbi mai putin si am dansa mai mult? (se exteriorizam galgaiala estetica).
9. Ne-am schimba comportamentul? Am fi mai formali?
10. Am fi mai fericiti?

a nu se spala odata cu creierul

cine rupe piciorul caprei departe ajunge.
cine coace paine neagra nu mai prinde trenul.
cine fura clanta de la intrare multa minte n-are.
cine gadila elefantul in talpa iubeste detaliile.
la cine zbiara ca din gura de sarpe nu multi viteji se arata.
cine plateste luna sa rasara n-are nici mere in frigider.
cand doi caini pazesc o casa nu uita ca esti roman.
cine pleaca in calatorie fara briceag are ganduri mari.
cand doi se uita in aceasi directie e cazul sa pleci.
nu decoji o ceapa in prezenta unei doamne.
stai picior peste picior daca poti, daca nu faci imediat dreapta.
cum stai tu acum stau si altii.
casca ochii bine si numara toti iepurii.
salveaza si ultimul raton si apuca-te de facut ciorba.
gandeste-te rotund si nu mai stai la colturi.

Pick one. one head

Desi avea capul prea mare, limba lui nu era atat de aspra ca a unei pisici si rar se intampla sa ma viseze.
Ma traia tot timpul-cel mai mult, cand eu eram la serviciu sau plecata in vreo calatorie de reculegere sortita esecului.
Ma tragea langa el exact cand eu eram pe punctul de plecare spre parintii mei sau cand nu il auzeam din cauza castilor care imi turnau muzica pana in stern cu mai multe palnii.
Tot timpul il salva butoniera de la camasa (in forma de catarama de rigla de 20 de centimetrii) care se agata de bluzele mele crosetate de o munictoare vietnameza dezinteresata, dar eficienta.
Si dura.dura. Ne impacam. Aveam si un ritual al scaunelor pe care l-am aratat o data si prietenilor- care au preferat sa se comporte de ca si cum in momentul ala ne-am cunoscut cu ei si trecand prin toate formalitatile de cunoastere artificiala, ritualul nostru, visul nostru se pierdea.
Eu tot cred ca ne stiam de acum 4 veri cu ei, si patru cu altii.
Si, da, avea capul in forma de cap de pisica.

we don't need no education!

daca se inventa si profesia de "castigator infinit la melodi cunoscute in limbi necunoscute", imi pare rau pentru toti cei care au fantezii cu acest titlu, i would be IT! am simtit de mica chemarea (si ea reformulata in limbaj criptico-propiu) si inca nu m-a parasit, astfel, inca reusesc sa fiu deliciul prietenilor cand sustin cu credinta mini concerte ascunse in interventii nevinovate ("aaa, pe asta o stiu si eu....e...la la la...a, nu e asa..pai cum..eu asa am cantat-o dintotdeauna...ciudat, nu ma asteptam la asta...hahahahahah)



Prima care mi-a traversat pe rosu mintea: premiul publicului

Borei bodigeim, Futboooooool, Borei bodigeim, Futboooooooool, Ooooo-le, ole ole, ole, we are da ciampion wi ar oll....sacar, sacar, saca saca saca sacarrr (ton agreesiv) (de mentionat ca, in ciuda varstei de atunci, 10-11 ani, stiam ca sucker=prost si ma bucuram de versuri ca de o injuratura superioara)



A doua (aceeasi perioada prolifica pentru solista internationala din mine)

A rin tin tin tin, a rin tin tin, a rintintin tin, a rin tin tin, a rintintin (alte versuri nici ca mai sunt necesare)



premiul trei pentru Traducere si adaptare

"Chielii pe chelii" a.k.a "Skin on skin" with the one and only (let's all hope so) Sarah Connors (big big nose).

(tremurat vargat) Uite un pic si aici, mai ia-o pe a-colo, exact, fix, acolo....chelii pe chelii...(si acum, cu mai multa pasiune) uite un pic si aaaaaaaaaici, da un pic si acoooo-lo...chelii pe cheliiii...

http://www.trilulilu.ro/adeleene/249e53a22907dc

ne-telefoa-ne

Pana sa realizez, strabatusem tot orasul si lasasem sa se scurga toate receptoarele de la telefoanele publice.
Obisnuiam sa vorbim la telefoane publice, fiecare, in alt colt al orasului. De fapt, telefoanele nu mai functionau demult, dar noi continuam sa vorbim la ele sau cu ele. In primul rand ne placea sa tinem receptorul invechit intre maxilar si scobitura transversala a gatului. Era ca o parte dura care ne-a lipsit (lip-sit) si am hotarat sa ne-o adaugam fara aprobari prea multe (doar aprobarea de proximitate nejustificata). Conversatiile erau interminabile, cu riscul de a ma ma ma repeta, conversatiile erau interminabile, in-ter-mi-na-bil-le. Nimeni nu putea reproduce exact ce s-a discutat, de aceea discutii existau intotdeauna.
Intotdeauna nu se termina niciodata. O data si o data.
Asupra unui singur fapt am cazut rau de accord: “ne” nu se scrie niciodata legat de alte cuvinte care il doresc cu disprerare (neon, nesomn, nebun, necaz…cerinta pe loc: continuati sirul in ordinea lor, nu in a voastra). “Ne” e colierul meu. Uit sa-l dau jos. Orasul arata complet schimbat acum cu fire circulare albe si albastre incurcand rotile masinilor, mersul apasat al fotomodelelor si intrarile in magazinele de paine si zahar. Pentru toata lumea.
T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-t

call the police

Un cetatean semiturmentat se duce la postul de politie din sat sa reclame ceva, il cauta pe plotoneru' sef, nu il gaseste ca e in concediu cu familia si iar se duc la Saturn, la hotelu’ ala, cum ii zice, ceva nume de oaie, si are benzina fix pana in parcarea hotelului, ca a mai fost si anul trecut si stie “la fix”. Lasa masina acolo, ca doar nu s-au nascut in puf de prepelitza trista cum zicea bunica-sa si pe jos tata, pe jos mergem sa luam niste shaormi si bagati si voi o cola amandoi si eu cu mama-ta o cola si …asta nu e aici bah, pleaca de aici vino peste 2 saptamani. la Saturn in concediu, ca eu n-ajung nici anu’ asta. Pleaca de langa masina omule, n-auzi, nu-i a lui, nu-i a nimanui, da’ nici a lui nu e, nici nu stim sigur daca e masina, da are patru roti, girofar nu stiu unde vezi tu, da’ n-am zis ca esti prost, eu zic sa te duci acasa si vorbim mai bine maine, nu, nu sunt mata, da’ iti zic ca e mai bine sa mergi acasa ca nu am fugarit caprele impreuna cand eram mici si nu ma mai abtin mult si te trosnesc de nu te vezi, ordinarule, iesi afara, gata ca m-am enervat, mamaaaa, iesi cand iti zic ca nu-ti zic de 37 de ori, iesi ma, tu n-auzi bine cu ambele urechi sau vrei sa de uiti de sus la ele sis a te intrebi in ce film ai mai vazut scena asta??? Dai cu picioru’ in mashina maah, daaa??? Hai da, asa, slabutz, slabutz, doar nu esti taran degeaba, da, sa se stie ca ai avut tu nervi, ca noi suntem prosti de trimis dupa bere cu umerasul, daaa, bine, sparge si-un geam daca esti tu cel mai destept dintre pamanteni, bravooo, mah, hai ca ai facut masina praf, numa bine ca Chinezu’ a iesit ieri de la racoare, da’ tu o sa bati recordul baaaah, m-auuuzi, tu esti cel mai tare, nici mancare n-o sa-ti dam, numa’ pumni in cap, sa ma fac eu presedinte de muzeu audio-video de nu, ce zici mah, mah, stai aici, unde fugi inefabilu’ pamantulu’, iesi acum din masina, nuu ca te scot eu si te bat de-ti suna apa-n cap pana ii deschide cineva. Alooooo, cu tine vorbesc, du-te, asa, fii prost, ca doar de mult voia Dumnezeu sa-I numesca cumva pe aia din a opta zi, numa prostii ca tine s-au nascut atunci, baaaaaaaah, adu’ masina inapoi ca iti rup gatu’ cand te prind. Mama, sobolanu’ asta bufonard o s-o incurce rau rau, nu ca rau. Poate nu distruge masina de tot, ca ala sant! Aveam pozele alea cu nevasta-sa lu asta de viziteaza stele in fiecare an. A, bai, da si eu is limitat din punct de vedere al mintii mele, am lasat si alea sub scaun si nici nu le-am folosit, ca a schimbat ea rolurile, ca am carait eu la inceput, dar mi-as fi pus urechile alea de iepure, ca ce, ce-are, oricum am mai purtat tot felul de urechi, astea de iepure chiar imi satisfac orizontul de asteptare erotic. Da’, e ceva aiurea cu mine, mi se pare ca din cand in cand, zic niste chestii pe care le mai zicea doctoru’ ala pe la tv-u, cum ii zice, cuuum ii zice. Da’ nu stiu cine m-a pus si aseara sa ma uit la filmu’ ala, cred ca am si adormit, nu mai stiu cine ii sterge cui memoria si care-I treaba cu tipa si tipu’ si nici macar nu era SF-u cum imi place mie. Oare ce face idiotu’ ce sfideaza orice tipologie apreciata a prostiei? nu stiu sigur ce mi-a dat fiu-miu…da, mai vreau.

…se urca in ea si incepe sa faca ture prin sat cu girofarul pornit....
(post inceput si terminat cu pisica la gat si cu mana de mentor)

aerosimth

doar in dimineata aceea a fost asa, lumea toata flutura ca un drapel lasat in urma unei infrangeri victorioase in mijlocul oceanului: "1% speranta pura"-semnat, toate corabiile innecate. cand a deschis ochii, imaginea camerei fluturanda, monitorul calculatorului iradia ca un flutur, scaunele aveau ceva din esenta unui flutur, vizibil mai ales in zona spatarului. Insa el, desi era cel care a filtrat realitatea cu un tub de ochi in forma neuniforma, deja obsesiv, de flutur, nu avea nici macar shifonari transpirate de flutur pe tricoul in care dormea. el era static, iar restul era fluturanda.
trebuia sa iasa din casa pentru a compara fiecare om care trecea pe langa el cu cel care trecea in acelasi timp pe trotuarul celalalt, avea de zambit la cel putin 5 persoane cu ochelari. In tot acest timp avea de compus cantecul zilei pentru radioul local-vital (lucra cu norma intreaga permanenta de cand l-a descoperit si desfacerea contractului insemna si desfacerea chirurgicala a cordului) al carui singur ascultator era. deodata s-a simtit pierdut si euforic in aceasi tractiune progresiva de secunda: azi nu putea face nimic; si afara flutura totul, inclusiv oamenii, de pe ambele trotuare, parea ca toti se vorbisera sa poarte tricouri cu maneci mai largi incat efectul sa fie ca un fluture gigantic la o masa de catifea intr-o cafenea pentru el. parea ca fiecare scara de bloc avea propriul ventilator de aer de exterior (cu montarea la domiciliul vecinului de la parter care nu e niciodata acasa, dar e foarte respectat), pana si strazile fluturau, si aerul devenise solemn ca inainte de declararea unui razboi cand cele doua armate sunt doar la 100 de metrii una fata de cealalta si nu se aude nimic altceva decat bataia steagurilor apretate de sotii. Toti oamenii, in afara de el, aveau o coregrafie ciudata, doi cate doi, foarte apropiati, indiferent de sex.
Dupa o ora de dus-intors intre intrarea magazinului de fractiuni de carne si poarta principala a Institutului de cercetare a nebuniei la cutite a fugit in casa si s-a postat la geam ca pisicile negre pedepsite. s-a prabusit tinandu-se strans de coate: cei de afara aveau toti bratele amputate la aceeasi lungime, de aici venea efectul fluturanda si bataia identica a manecilor de la tricouri care aduceau mai mult a aripi de liliac. dintr-un reflex de autosupravituire macar a amintirlor placute interioare, a inchis ochii. totul a revenit la normal. isi dorise prea mult sa-si recapete vederea de cand cu accidentul cand transportat o cisterna de fluturi congelati. cald si negru. asa e cel mai bine.

better double than nothing

Si-a compus o intreaga istorie a pasilor pe care o stia destul de bine pentru cineva care deschisese o carte de istorie la jumate doar pentru a o transforma in parasolar cu strat de protectie istoric. Isi lasa pasii in 3 straturi de persiune asupra asaltului ca poate asa va ramane o parte din ea in asfalt si le va pune piedica celor care vor mai trece pe acolo.
Cel mai mult o interesau cei care mergeau in spatele ei. Isi imagina siruri interminabile, fiecare rand cu culoarea lui, care se miscau in functie de pasii ei, dar nu avea cum sa-i vada. Dar si-a adus aminte de tot felul de teorii pe care le prindea cu ace imense de siguranta de colturile din casa...lumea e prinsa pe pupila celorlalti...si a inceput sa studieze mimica persoanelor ce urmau sa treaca pe langa ea. Astfel isi dadea seama ce culori si dansuri faceau cei din spate. Insa, prea repede, un ras semipreparat s-a dezghetat inoportun si ii stropea calm-uscat pe detinatorii de lumi si le stergea orice mimica. In timp scurtat si convenabil, nimeni nu mai exprima nimic, pentru ca nici fetze nu mai aveau, insa le ramasese pofta de gura si de ochi care reusea sa mentina, pe alocuri, conturul fetei (autofatza). S-a intors sa-si vada dansatorii: buze duble, prea multi ochi urmareau lupta inceputa interminabil dintre doua culori rosu identice ce incercau sa se pateze una pe alta. A trecut mai departe aruncandu-si buzele de rezerva intr-o masina care aparuse acolo doar pentru acest moment. A votka please, make it easy to swallow.

fade to black

Mi-era groază să ieşim la cafenea ( „Tomorrow/Flawless ”). Şi ieseam des, de fapt, doar atunci ne vedeam (impropriu spus, veţi vedea de ce). Avea plăcerea asta din copilărie, să se abandoneze într-o ceaşcă imensă cu cafea, pentru că doar acolo se simţea cu adevărat liberă- purta întotdeauna pălării de la mama ei (îi plăcea să se certe cu ea seara pentru că atunci mama ei redevenea femeie). Şi mie îmi plăcea!rău! de ea. Cu atât mai mult cu cât o vedeam atât de puţin. Îi învăţasem conturul feţei cu tot cu conturul ceştii imense şi albe de cafea care îi răpea jumătate din algebra feţei. Întâlnirea începea tot timpul cu un compliment pentru ceasul meu cu arcurile ieşite intenţionat în afara cadranului. Nu uita niciodată să remarce. Ne aşezam şi preţ incorect pe câteva secunde credeam că asta va fi cea mai lungă întâlnire a noastră. Chelnerul o ştia de când era mică-eu eram intrusul! În momentul în care chelnerul ridica de la bar privirea ;i o servea spre noi, începeam să apun mai repede şi mai trist decât orice apus scăpat de două ori în mare (apusurile nu sunt niciodată identice)-ştiam ce urmează. Nu mai eram atent la nimic, tânjeam ca o albină „aprinsă” cu ochii sticloşi la văzul unei flori apetisante, după ultima ei cădere tensionată de buze. Apoi se făcea nevăzută. Intra în ceaşcă, cu totul. În astfel de momente imi era greu să le explic doar din priviri celorlalţi clienţi din cafenea că nu sunt genul care să iasă în oraş cu ceşti imense de cafea, dar că azi m-au prins în mijlocul excepţiei.

follow in hollow

A little girl appeared, followed by her mother, followed by Her mother, followed by a car, followed by metal accidents, followed by unseen brunches of purple roses, followed by 3 seconds of all the songs in the world, followed by a chair with no surprises, followed by semi-symbolic clocking-clock-clocks, followed by transparent plexiglas invasion of streets, followed by almost touchble windows to other worlds, followed by air dancers on two-level of air layers, followed by ever falling-to-my-left-birds, followed by side walks of green blotting-paper, followed by blue black ink eyes, followed by smooth shouts wraped around some pillars, followed by fast-forward distructive impressions gathered from every corner, followed by oblique headphoned trees, followed by…
are u following me?!

out offfff cable

life in cable speedology (cineva a aruncat un cablu in posta)

cercuri--cercuri--spirală--spirală--viteză din ce în ce mai mare--accelaraţie continuă--imaginile prind contur circular-două pene ascuţite de pasarea paradisului modificau [divided design experience] forma oricăror obiecte întâlnite în căderea lor mesianică-- all the asian hair style left there with the purpose of volume-- personalitatile de neon se rastesc tot timpul unele la altele neînscrise în programul “lumina se lasă mai greu”--în partea superioară curgeau în zig-zag, notele de plată de la toate dăţile în care tu ai mâncat melci la restaurant (nu-s geniali, dar sunt la casa lor măcar)-- cel mai bine îmi pare că aici poţi arunca cu pungi cu apă şi pungile se unesc în zborul lor, de fiecare dată, mai uman decât mine-- învelişul tunat textil dă uşor-uşor impresia de întindere conectată la ceva--deşi nu există nici un colţ, fiecare uită să cureţe firele de răutate, pătându-se în funcţie de sezon pe marginea pantalonilor sau la gura supărată a gleznei.

am înmuiat cablul şi roata a început să strâmbe din zimţi.
păcat că nu are loc în priză.

sta-feta (70 % mai mult lapte alb-alb...si nu dalb)...excelenta initiativa preluata de la master....sa scriem despre lucrurile pe care ni le dorim si nu le gasim (sau infaptuim) la 4 pasi, 3 canale si 2 treceri (fugare) de pietoni mai incolo...nu credeam ca imi doresc atat de multe lucruri care nu exista (cel putin nu in apropierea mea), but i do, i do...Primul, la care ravnesc de mult timp, nici macar nu e spectaculos sau utopic, din contra...e environment friendly, sa zicem...este vorba despre washing-points..da, ca-n filmele cu actori care incep sa se iubeasca de la o shoseta. totusi, parca am mai adauga ceva: sa fie impartite pe tipuri de muzica: in unele sa se spele pe ritmuri de jazz, in altele sa planga si masinile de spalat de la trip hop sau trip (sia, fiona, don't be afraid), pentru zilele in care esti nervos si vrei sa te descarci spaland salbatic toate bluzele(buzele) pe care, pana atunci, le considereai prea stramte...placebo (incepem cu Bitter end si musai combinam cu Basement Jax- Good luck)...da, am putea spala Bucurestiul de amorf cu muzica de toate trilurile...cred ca voi infiinta la un moment dat...macar una dintre aceste washing-points...o alta discutie e despre zilele speciale pe tipuri de rufe...ca doar nu 'om spala shosetele cu scris impreuna cu fularele cu imprimeuri...

kate mosssssssssssssssst

...be vewy, vewy quiet...i'm hunting....secrets...tocmai am sunat-o pe mama (meniul zilei: supa de captivare a atentiei a fotbalistilor belgieni) si am intrebat-o: " de ce nu ma lasai sa mananc biscuiti inmuiati in apa/ grish=lapte+multi biscuiti bucatiti, pisati, sfaramati, structurat, apasat- masa solida si asimetric de buna la gust?"-cred ca nu am folosit atatea cuvinte cand am intrebat-o...raspunsul a fost atat de rational, de realist...nu ma asteptatm...parea ca a fost gandit dinainte sa ma nasc..." cat ati fost mici, v-am lasat sa mancati biscuiti cat vroiati si cu lapte si cu apa, dar de la 11 ani nu ati mai avut voie..." eu:"de ce?"..mama: "pentru ca v-ati fi ingrasat"...1 biscuite are 6 puncte..zice mama...pucte negre, puncte de zahar p-r-a-f, puncte puncte
azi am adaugat in cutie o cana neagra cu apa si cu multi biscuiti uitai in ea...oricat de inestetic ar fi

love me like...contest

... de vreo 3 ani (bucharest didn't see me commin') de cand acopar cu pasi si ganduri strazile din bucuresti, de cand sunt inspectorul estetic de la metro...de atunci imi doresc sa scot afara urmatoarea povara: mie, metrourile, imi, par, perfecte pentru dansat (pacat ca faithless a facut deja un astfel de videoclip...voiam sa fiu eu prima..bine ca a fost el).... si cel mai tare urasc sa dansez in stil minimal (ori misc din cap doar la curbele mai bruste-sa am acoperire- ori scutur apropae imperceptibil din degetul mare care nu a inteles inca ideea de "life in a shoe")....totul pe , desi as vrea sa si fredonez...imi dau impresia unei furnici imense si tacute, cu ceva lectii de step la activ, dar piciorusul ei a fost tocmit de la inceput pe postul de stalp de musuroi..orice miscare poate duce la distrugerea unui imens regat (oricum efemer), dar faptul ca si eu si regatul suntem imensi, ma opreste sa fac miscari ce ar putea atrage privirile oamenilor mancatori de strudele cu prea mult zahar-praf. in cutia postala pun tempoul acesta imens-lenes, pentru a lasa libera anatomia miscarii...dance for life

face off june, it's may!

astazi deschid normal usa de la cutia postala...tresar un pic si linistit...o lasasem dechisa data trecuta...numai bine a intrat aerul si a mai uniformizat continutul sau macar a mai umplut colturile(oricum, cutia asta postala nu are colturi :-) ) ... azi pun toate expresiile/ o parte, imprumutate de la altii ca un tratament care ar fi trebuit sa dea rezultatele pe care le-au avut ei (in apartamentul vecin, pianul suna intotdeauna mai bine)... dar ganglionul prea plin de el al ago-ului a respins tratamentul....mi-au iesit pete albe la incheietura bratelor si in spatele genunchilor...am primit un prospect cu semnatica petelor: apar in momentul in care nu folosesti cuvintele tale, cand insisti cu o expresie a luizei (o voi cunoaste in curand), cand iti lipesti stangaci zambetul ei pe fata si ai pretentia sa fie luat k-a-tare, si sa te simti confortabil cu el...
am asezat ordonat (so not me), impachetate cu ambele brate pe orizontala (mama face asa), toate gesturile si expresiile, interjectiile si obiectiile care nu-mi apartin...ca inelele pe care mi le furau prietenele din fata blocului, in copilarie...

mai multi cheiiiiiiiiiiiiiiiii treceau concomitent strada

...azi (dupa ce constiinta mea exterioara-si nu numai- a venit la usa si m-a tras la raspundere) deschid la repezeala cutia postala ocolita ca un dineu al unei noi natii cu care nu stii sigur cum ar trebui sa te comporti. Fara sa ma uit peste ce le trantesc, arunc arhetipal cheile de la fosta casa, in speranta camuflata in certitudine ca de data asta voi pune in pamant si planta (un pahar de lapte pe zi e si teatral si sanatos). de fapt, stiu ca nu e asa, dar, de ce sa nu construiesc certitudini temporare care ma ajuta sa-mi construiesc un nou regat (sau Re:gal, cum ar zice niste urbani)- reGatul zAMbetului neJustificat? step 1: AGAIN, AGAin and AGain... daca ne gandim mai bine...stim cu toti un singur pas (unii il fac "mai cu talent", alti mai lent) si il recompunem la fiecare al doilea pas...da, unii sunt obsedati ca ne invartim in jurul un singur numar, indivizibil, ca incepe cu tza, ca incepe cu p....niste filme bune...let's forget the numbers and long live the lifetime moment.

(no es) un tango mas...

Azi invatam sa folosim butonul [undo], direct aplicat pe viata noastra. [Undo] superstitii: piece by piece ( e si o melo lina si demolatoare de la Feeder). am zis ca e cazul sa nu mai fac pasi caraghiosi (cel putin nu din motivul care urmeaza) in periplul meu pe trotuar (suna a lampadar sau a clestar...in orice caz nu te trimite cu gandul la un spatiu dur unde unii isi mai scapa sangele/altele din mers). Renuntarea la a fi atenta la harta inchipuita pe care talpile tin cu tot dinandinsul sa o respecte. Fara linii. si ce daca linia clara din fata mea e facuta parca din lame si s-ar putea sa-mi despice papucii, iar azi parca ar semana cu o promisiune de elctroshock- e doar o crapatura in asphalt! Ca bine zicea filmul, i will "walk the line" si mai voi orienta un pic mai sus...oare gardurile nu au ceva de spus in unduirile lor metalice sau lemnoase? Mda..e ca si cum as renunta la o parte de copilarie/iluzie datatoare de viata...si totusi merita incercat....sunt curioasa ce ramane peste vreo 100 de posturi ("high hopes :-))...

ceausescu nu mai e

in mod normal ar trebui sa pun in cutie o scrisoare de la un vechi iubit pe care nu l-am crezut niciodata...ei bine nu...azi pun in cutie cele 2 saptamani "in folosul patriei" de la inceputul fiecarei toamne care ii sufoca existenta (inca) doamnei profesoare de germana (o doamna destul de barbatoiasa dar cu bluze roz moi cu perle false pe ici pe colo). consider ca as face un bine amandurora. una bucata egoism altruist

am deschis cumva...

...prima Cutie Postala virtuala din Romania.
la ce foloseste ea? in ea poti pune, aseza, arunca, strecura,
depozita, lasa, uita

• toate lucrurile
• persoanele, scrisorile,
• abtibildurile, pungile de cadou, bluzele,
• gandurile, etc..

de care nu mai ai nevoie.
la cererea publicului le pot reconditiona
intr-o noua poveste si le "dau mai departe".
there, there
unii vor veni o singura data pe acest blog,
altii vor stii drumul si cu ochii intre#deschisi,
tuturor: Eliberare placuta!