luni, 5 noiembrie 2007

unu din doi

Intensitatea intunericului e de fapt concentrarea a mii de miscari. Nu neaparat ample, nu neaparat. S-au aliniat cel putin 20 de persoane cu tenta masculina si la acelasi semnal s-au apucat sa tarasca prin densitate cate o faptura feminina. Traseul era invatat dinainte, desi nu era acelasi a nicio pereche, nimeni nu uita nimic. Astfel reuseau sa pastreze constanta intensitatea intunericului. Orice pas gresit sau in plus, orice mana ridicata de doua ori mai mult decat un picior, o viteza incarcata cu prea multa lumina stinsa, ar fi modificat tot. Intunericul ar fi devenit mai transparent, ai fi putut incepe sa vezi prin el, in unele locuri ar fi avut mici scapari (gauri/pete) de lumina. Cel mai probabil, abia atunci ar incepe sa ti se faca frica de intuneric. Ar fi forma stricata a intunericului. Cu prima ocazie cand vezi intunericul, incearca sa-l apesi cu degetul, daca iti raspunde si opune rezistenta, coregrafia continua. Daca nu, poti chema preventiv salvarea…cineva nu e bine.