we don't need no education!

daca se inventa si profesia de "castigator infinit la melodi cunoscute in limbi necunoscute", imi pare rau pentru toti cei care au fantezii cu acest titlu, i would be IT! am simtit de mica chemarea (si ea reformulata in limbaj criptico-propiu) si inca nu m-a parasit, astfel, inca reusesc sa fiu deliciul prietenilor cand sustin cu credinta mini concerte ascunse in interventii nevinovate ("aaa, pe asta o stiu si eu....e...la la la...a, nu e asa..pai cum..eu asa am cantat-o dintotdeauna...ciudat, nu ma asteptam la asta...hahahahahah)



Prima care mi-a traversat pe rosu mintea: premiul publicului

Borei bodigeim, Futboooooool, Borei bodigeim, Futboooooooool, Ooooo-le, ole ole, ole, we are da ciampion wi ar oll....sacar, sacar, saca saca saca sacarrr (ton agreesiv) (de mentionat ca, in ciuda varstei de atunci, 10-11 ani, stiam ca sucker=prost si ma bucuram de versuri ca de o injuratura superioara)



A doua (aceeasi perioada prolifica pentru solista internationala din mine)

A rin tin tin tin, a rin tin tin, a rintintin tin, a rin tin tin, a rintintin (alte versuri nici ca mai sunt necesare)



premiul trei pentru Traducere si adaptare

"Chielii pe chelii" a.k.a "Skin on skin" with the one and only (let's all hope so) Sarah Connors (big big nose).

(tremurat vargat) Uite un pic si aici, mai ia-o pe a-colo, exact, fix, acolo....chelii pe chelii...(si acum, cu mai multa pasiune) uite un pic si aaaaaaaaaici, da un pic si acoooo-lo...chelii pe cheliiii...

http://www.trilulilu.ro/adeleene/249e53a22907dc

ne-telefoa-ne

Pana sa realizez, strabatusem tot orasul si lasasem sa se scurga toate receptoarele de la telefoanele publice.
Obisnuiam sa vorbim la telefoane publice, fiecare, in alt colt al orasului. De fapt, telefoanele nu mai functionau demult, dar noi continuam sa vorbim la ele sau cu ele. In primul rand ne placea sa tinem receptorul invechit intre maxilar si scobitura transversala a gatului. Era ca o parte dura care ne-a lipsit (lip-sit) si am hotarat sa ne-o adaugam fara aprobari prea multe (doar aprobarea de proximitate nejustificata). Conversatiile erau interminabile, cu riscul de a ma ma ma repeta, conversatiile erau interminabile, in-ter-mi-na-bil-le. Nimeni nu putea reproduce exact ce s-a discutat, de aceea discutii existau intotdeauna.
Intotdeauna nu se termina niciodata. O data si o data.
Asupra unui singur fapt am cazut rau de accord: “ne” nu se scrie niciodata legat de alte cuvinte care il doresc cu disprerare (neon, nesomn, nebun, necaz…cerinta pe loc: continuati sirul in ordinea lor, nu in a voastra). “Ne” e colierul meu. Uit sa-l dau jos. Orasul arata complet schimbat acum cu fire circulare albe si albastre incurcand rotile masinilor, mersul apasat al fotomodelelor si intrarile in magazinele de paine si zahar. Pentru toata lumea.
T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-T-t

call the police

Un cetatean semiturmentat se duce la postul de politie din sat sa reclame ceva, il cauta pe plotoneru' sef, nu il gaseste ca e in concediu cu familia si iar se duc la Saturn, la hotelu’ ala, cum ii zice, ceva nume de oaie, si are benzina fix pana in parcarea hotelului, ca a mai fost si anul trecut si stie “la fix”. Lasa masina acolo, ca doar nu s-au nascut in puf de prepelitza trista cum zicea bunica-sa si pe jos tata, pe jos mergem sa luam niste shaormi si bagati si voi o cola amandoi si eu cu mama-ta o cola si …asta nu e aici bah, pleaca de aici vino peste 2 saptamani. la Saturn in concediu, ca eu n-ajung nici anu’ asta. Pleaca de langa masina omule, n-auzi, nu-i a lui, nu-i a nimanui, da’ nici a lui nu e, nici nu stim sigur daca e masina, da are patru roti, girofar nu stiu unde vezi tu, da’ n-am zis ca esti prost, eu zic sa te duci acasa si vorbim mai bine maine, nu, nu sunt mata, da’ iti zic ca e mai bine sa mergi acasa ca nu am fugarit caprele impreuna cand eram mici si nu ma mai abtin mult si te trosnesc de nu te vezi, ordinarule, iesi afara, gata ca m-am enervat, mamaaaa, iesi cand iti zic ca nu-ti zic de 37 de ori, iesi ma, tu n-auzi bine cu ambele urechi sau vrei sa de uiti de sus la ele sis a te intrebi in ce film ai mai vazut scena asta??? Dai cu picioru’ in mashina maah, daaa??? Hai da, asa, slabutz, slabutz, doar nu esti taran degeaba, da, sa se stie ca ai avut tu nervi, ca noi suntem prosti de trimis dupa bere cu umerasul, daaa, bine, sparge si-un geam daca esti tu cel mai destept dintre pamanteni, bravooo, mah, hai ca ai facut masina praf, numa bine ca Chinezu’ a iesit ieri de la racoare, da’ tu o sa bati recordul baaaah, m-auuuzi, tu esti cel mai tare, nici mancare n-o sa-ti dam, numa’ pumni in cap, sa ma fac eu presedinte de muzeu audio-video de nu, ce zici mah, mah, stai aici, unde fugi inefabilu’ pamantulu’, iesi acum din masina, nuu ca te scot eu si te bat de-ti suna apa-n cap pana ii deschide cineva. Alooooo, cu tine vorbesc, du-te, asa, fii prost, ca doar de mult voia Dumnezeu sa-I numesca cumva pe aia din a opta zi, numa prostii ca tine s-au nascut atunci, baaaaaaaah, adu’ masina inapoi ca iti rup gatu’ cand te prind. Mama, sobolanu’ asta bufonard o s-o incurce rau rau, nu ca rau. Poate nu distruge masina de tot, ca ala sant! Aveam pozele alea cu nevasta-sa lu asta de viziteaza stele in fiecare an. A, bai, da si eu is limitat din punct de vedere al mintii mele, am lasat si alea sub scaun si nici nu le-am folosit, ca a schimbat ea rolurile, ca am carait eu la inceput, dar mi-as fi pus urechile alea de iepure, ca ce, ce-are, oricum am mai purtat tot felul de urechi, astea de iepure chiar imi satisfac orizontul de asteptare erotic. Da’, e ceva aiurea cu mine, mi se pare ca din cand in cand, zic niste chestii pe care le mai zicea doctoru’ ala pe la tv-u, cum ii zice, cuuum ii zice. Da’ nu stiu cine m-a pus si aseara sa ma uit la filmu’ ala, cred ca am si adormit, nu mai stiu cine ii sterge cui memoria si care-I treaba cu tipa si tipu’ si nici macar nu era SF-u cum imi place mie. Oare ce face idiotu’ ce sfideaza orice tipologie apreciata a prostiei? nu stiu sigur ce mi-a dat fiu-miu…da, mai vreau.

…se urca in ea si incepe sa faca ture prin sat cu girofarul pornit....
(post inceput si terminat cu pisica la gat si cu mana de mentor)

aerosimth

doar in dimineata aceea a fost asa, lumea toata flutura ca un drapel lasat in urma unei infrangeri victorioase in mijlocul oceanului: "1% speranta pura"-semnat, toate corabiile innecate. cand a deschis ochii, imaginea camerei fluturanda, monitorul calculatorului iradia ca un flutur, scaunele aveau ceva din esenta unui flutur, vizibil mai ales in zona spatarului. Insa el, desi era cel care a filtrat realitatea cu un tub de ochi in forma neuniforma, deja obsesiv, de flutur, nu avea nici macar shifonari transpirate de flutur pe tricoul in care dormea. el era static, iar restul era fluturanda.
trebuia sa iasa din casa pentru a compara fiecare om care trecea pe langa el cu cel care trecea in acelasi timp pe trotuarul celalalt, avea de zambit la cel putin 5 persoane cu ochelari. In tot acest timp avea de compus cantecul zilei pentru radioul local-vital (lucra cu norma intreaga permanenta de cand l-a descoperit si desfacerea contractului insemna si desfacerea chirurgicala a cordului) al carui singur ascultator era. deodata s-a simtit pierdut si euforic in aceasi tractiune progresiva de secunda: azi nu putea face nimic; si afara flutura totul, inclusiv oamenii, de pe ambele trotuare, parea ca toti se vorbisera sa poarte tricouri cu maneci mai largi incat efectul sa fie ca un fluture gigantic la o masa de catifea intr-o cafenea pentru el. parea ca fiecare scara de bloc avea propriul ventilator de aer de exterior (cu montarea la domiciliul vecinului de la parter care nu e niciodata acasa, dar e foarte respectat), pana si strazile fluturau, si aerul devenise solemn ca inainte de declararea unui razboi cand cele doua armate sunt doar la 100 de metrii una fata de cealalta si nu se aude nimic altceva decat bataia steagurilor apretate de sotii. Toti oamenii, in afara de el, aveau o coregrafie ciudata, doi cate doi, foarte apropiati, indiferent de sex.
Dupa o ora de dus-intors intre intrarea magazinului de fractiuni de carne si poarta principala a Institutului de cercetare a nebuniei la cutite a fugit in casa si s-a postat la geam ca pisicile negre pedepsite. s-a prabusit tinandu-se strans de coate: cei de afara aveau toti bratele amputate la aceeasi lungime, de aici venea efectul fluturanda si bataia identica a manecilor de la tricouri care aduceau mai mult a aripi de liliac. dintr-un reflex de autosupravituire macar a amintirlor placute interioare, a inchis ochii. totul a revenit la normal. isi dorise prea mult sa-si recapete vederea de cand cu accidentul cand transportat o cisterna de fluturi congelati. cald si negru. asa e cel mai bine.

better double than nothing

Si-a compus o intreaga istorie a pasilor pe care o stia destul de bine pentru cineva care deschisese o carte de istorie la jumate doar pentru a o transforma in parasolar cu strat de protectie istoric. Isi lasa pasii in 3 straturi de persiune asupra asaltului ca poate asa va ramane o parte din ea in asfalt si le va pune piedica celor care vor mai trece pe acolo.
Cel mai mult o interesau cei care mergeau in spatele ei. Isi imagina siruri interminabile, fiecare rand cu culoarea lui, care se miscau in functie de pasii ei, dar nu avea cum sa-i vada. Dar si-a adus aminte de tot felul de teorii pe care le prindea cu ace imense de siguranta de colturile din casa...lumea e prinsa pe pupila celorlalti...si a inceput sa studieze mimica persoanelor ce urmau sa treaca pe langa ea. Astfel isi dadea seama ce culori si dansuri faceau cei din spate. Insa, prea repede, un ras semipreparat s-a dezghetat inoportun si ii stropea calm-uscat pe detinatorii de lumi si le stergea orice mimica. In timp scurtat si convenabil, nimeni nu mai exprima nimic, pentru ca nici fetze nu mai aveau, insa le ramasese pofta de gura si de ochi care reusea sa mentina, pe alocuri, conturul fetei (autofatza). S-a intors sa-si vada dansatorii: buze duble, prea multi ochi urmareau lupta inceputa interminabil dintre doua culori rosu identice ce incercau sa se pateze una pe alta. A trecut mai departe aruncandu-si buzele de rezerva intr-o masina care aparuse acolo doar pentru acest moment. A votka please, make it easy to swallow.

fade to black

Mi-era groază să ieşim la cafenea ( „Tomorrow/Flawless ”). Şi ieseam des, de fapt, doar atunci ne vedeam (impropriu spus, veţi vedea de ce). Avea plăcerea asta din copilărie, să se abandoneze într-o ceaşcă imensă cu cafea, pentru că doar acolo se simţea cu adevărat liberă- purta întotdeauna pălării de la mama ei (îi plăcea să se certe cu ea seara pentru că atunci mama ei redevenea femeie). Şi mie îmi plăcea!rău! de ea. Cu atât mai mult cu cât o vedeam atât de puţin. Îi învăţasem conturul feţei cu tot cu conturul ceştii imense şi albe de cafea care îi răpea jumătate din algebra feţei. Întâlnirea începea tot timpul cu un compliment pentru ceasul meu cu arcurile ieşite intenţionat în afara cadranului. Nu uita niciodată să remarce. Ne aşezam şi preţ incorect pe câteva secunde credeam că asta va fi cea mai lungă întâlnire a noastră. Chelnerul o ştia de când era mică-eu eram intrusul! În momentul în care chelnerul ridica de la bar privirea ;i o servea spre noi, începeam să apun mai repede şi mai trist decât orice apus scăpat de două ori în mare (apusurile nu sunt niciodată identice)-ştiam ce urmează. Nu mai eram atent la nimic, tânjeam ca o albină „aprinsă” cu ochii sticloşi la văzul unei flori apetisante, după ultima ei cădere tensionată de buze. Apoi se făcea nevăzută. Intra în ceaşcă, cu totul. În astfel de momente imi era greu să le explic doar din priviri celorlalţi clienţi din cafenea că nu sunt genul care să iasă în oraş cu ceşti imense de cafea, dar că azi m-au prins în mijlocul excepţiei.

follow in hollow

A little girl appeared, followed by her mother, followed by Her mother, followed by a car, followed by metal accidents, followed by unseen brunches of purple roses, followed by 3 seconds of all the songs in the world, followed by a chair with no surprises, followed by semi-symbolic clocking-clock-clocks, followed by transparent plexiglas invasion of streets, followed by almost touchble windows to other worlds, followed by air dancers on two-level of air layers, followed by ever falling-to-my-left-birds, followed by side walks of green blotting-paper, followed by blue black ink eyes, followed by smooth shouts wraped around some pillars, followed by fast-forward distructive impressions gathered from every corner, followed by oblique headphoned trees, followed by…
are u following me?!